Marile companii distribuitoare de carburanți au profitat de majorarea cererii de anul trecut, crescându-și vânzările în stațiile autohtone. Cea mai semnificativă creștere a fost înregistrată în benzinăriile Rompetrol, aparținând grupului kazah KMG, iar cea mai redusă în cele operate de liderul pieței OMV Petrom.
România a devenit principalul furnizor de carburanți al Ucrainei, fiind responsabilă pentru aproape o treime din importurile de benzină, motorină și GPL efectuate de companiile din țara vecină în primele 5 luni ale acestuia an. Înaintea izbucnirii războiului din Ucraina, în perioada similară din 2021, cota exporturilor de combustibili ale companiilor din România pe piața ucraineană era practic inexistentă, de doar 1%.
NIS Petrol SRL, compania care operează benzinăriile Gazprom din România, și-a redus în 2022 cota de piață și și-a majorat pierderile în pofida faptului că a înregistrat o cifră de afaceri în creștere și nu și-a diminuat numărul de stații.
2022 a fost un an plin de recorduri pentru companiile care dețin rafinării și benzinării în România, acestea profitând din plin de explozia prețurilor la produsele energetice, dar și de consecințele politicilor economice ale statelor europene în urma declanșării războiului din Ucraina.
Liderul pieței de distribuție carburanți, OMV Petrom, și-a redus în primul trimestru al acestui an cu 3% volumul de benzină și motorină comercializat în benzinării comparativ cu perioada similară a anului trecut, exporturile, în special către Ucraina, și volumele de vânzări de combustibili pentru aviație înregistrând în schimb o creștere solidă, arată date consultate de Profit.ro.
Două dintre cele mai importante companii din domeniul energetic din România, OMV Petrom și Enel, prin Enel X, divizia de servicii avansate de energie a Grupului italian, s-au aliat și au anunțat că vor instala, în următoarele luni, în stațiile de distribuție a carburanților din rețelele OMV și Petrom, 10 stații de încărcare rapidă pentru automobilele electrice.
OMV Petrom Marketing SRL, companie care operează cea mai mare rețea de benzinării din țară, a aplicat pentru obținerea certificatului de urgență de tip 1, în vederea întreruperii activității, nefiind vizată însă activitatea principală, de comercializare carburanți, ci cea de tip restaurant de pe terasele benzinăriilor OMV.
OMV Petrom anunță că a implementat o serie de măsuri pentru a asigura buna desfășurare a activităților și pentru a proteja sănătatea angajaților și clienților, susținând efortul autorităților și al populației de a combate răspândirea coronavirusului COVID-19. Printre acestea se numără suplimentarea aprovizionării benzinăriilor.
După cum a relatat Profit.ro, în momentul în care fusese propus în mod oficial pentru funcția de ministru, Virgil Popescu deținea 5% din părțile sociale ale firmei Lavist SRL, care operează trei benzinării Petrom în județul Mehedinți, la Cujmir, Vânju Mare și Șimian, stații de alimentare cu carburanți care, înainte de privatizarea Petrom, aparțineau de PECO Mehedinți.
Deputatul PNL Virgil Popescu (51 de ani), propus să preia conducerea structurii-mamut pe care liberalii vor să o creeze prin recomasarea ministerelor Economiei și Energiei, a fost director al sucursalei PECO Mehedinți a Petrom înainte de preluarea fostei companii de stat de către austriecii de la OMV, iar din 2007 deține, alături de soția sa, care este asociat majoritar și administrator, o firmă ce operează în prezent ca dealer trei benzinării Petrom.
Anul trecut, OMV Petrom Marketing SRL, care administrează benzinăriile Petrom și OMV, ce formează cea mai mare rețea de distribuție de carburanți din țară a raportat la MFP un profit net de 320,5 milioane lei la o cifră de afaceri de peste 15 miliarde, dispunând la finalul lui 2017 de lichidități, în casă și conturi bancare, în sumă totală de aproape 148 milioane lei.
Auchan Retail România, subsidiara din România a Auchan Retail, al 11-lea comerciant alimentar din lume, a deschis astăzi, în București, primul magazin într-o benzinărie Petrom, intenția anunțată în urmă cu o lună fiind ca, până la sfârșitul anului, să ajungă la 15 magazine MyAuchan în cadrul stațiilor Petrom din București și din țară.
OMV Petrom, compania de petrol și gaze cu cea mai mare rețea de benzinării din România, și Auchan Retail România, subsidiara din România a Auchan Retail, al 11-lea comerciant alimentar din lume, intenționează să deschidă până la sfârșitul anului 15 magazine MyAuchan în cadrul stațiilor Petrom din București și din țară, primul urmând a fi inaugurat în cursul lunii mai.
Retailerul francez Auchan va deschide mici magazine în benzinăriile Petrom, într-un proiect pilot a cărui dată de lansare urmează să fie stabilită.
ÎCCJ a decis irevocabil, joi, să reducă cu 20%, de la 137,28 la 109,83 milioane lei, o amendă dictată de Consiliul Concurenței la finalul anului 2011 împotriva firmei OMV Petrom Marketing, din grupul OMV Petrom, pentru participarea, alături de alte 5 companii, la încheierea unei înțelegeri neconcurențiale privind retragerea simultană de pe piață a sortimentului de benzină Eco Premium.
OMV Petrom a inaugurat primele două stații de alimentare mobile, pe autostrada A1, segmentul Orăștie-Sibiu, la kilometrul 76, în apropierea localității Cristian, a anunțat joi compania.
Conceptul de benzinării mobile va fi aplicat pentru prima oară la nivelul grupului OMV Petrom în cadrul celor 10 stații de alimentare care vor fi deschise pe autostrăzile A1 și A2.
OMV Petrom și MOL sunt cele două companii care au câștigat licitația organizată de CNADR pentru construcția a 16 benzinării pe A1, tronsonul cuprins între Nădlac și Sibiu.